Jane Fonda, premiată pentru întreaga carieră de American Film Institute

Jane Fonda, premiată pentru întreaga carieră de American Film Institute
Publicat: 05/10/2013, 15:04
Actualizat: 31/01/2019, 22:33

Actrița americană Jane Fonda va primi un premiu pentru întreaga sa carieră din partea American Film Institute (AFI), într-o gală care va fi organizată anul viitor la Los Angeles, informează bbc.co.uk.

Actrița americană a jucat în peste 40 de filme și a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în 1978, pentru rolul din „Întoarcerea acasă/ Coming Home”, și în 1971, pentru partitura din „Klute”.

Jane Fonda a revenit pe marile ecrane în 2005, după o pauză de 15 ani, și a jucat recent în serialul „Redacția/ The Neewroom”. De asemenea, aceasta a interpretat-o pe Nancy Regan, văduva fostului președinte american Ronald Reagan, în filmul regizat de Lee Daniels, „The Butler”.

„Jane Fonda este o mare valoare a filmului american”, a declarat președintele American Film Institute, într-o declarație de presă.

Jane Fonda este cunoscută și ca activist politic, ea protestând față de războiul din Vietnam în anul 1970.

Actrița americană a fost nominalizată anul acesta la Emmy pentru interpretarea personajului Leona Lansing din serialul „Redacția/ The Newsroom”. Autobiografia ei, „My life so far”, a fost în lista de bestselleruri a New York Times.

Jane Fonda a debutat în 1960 în comedia „Nevasta baschetbalistului/ Tall Story”, dar a fost apreciată în 1969 în drama „Și caii se împușcă, nu-i așa?/ They Shoot Horses, Don’t they”, pentru care a primit și prima ei nominalizare la Oscar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...